Ah, ahh, ce zi! Aaaaaah! Băieţi! Luaţi aminte!

19 februarie 2007
Nimic excitant ! E doar o simplă zi din calendar. Una dintre multele care sunt…Nişte oameni au botezat-o, într-un mare fel. A trecut dar…cât este de actuală! O, Doamne cât este de actuală…ZIUA MONDIALĂ A ZONELOR UMEDE. A fost pe 2 februarie! Sloganul este: „Fără zone umede nu există apă!”
Mi se pare că sună foarte tare, nu? Cred că ar trebui să precizeze mai clar despre ce zone e vorba. Se prea poate ca ziua asta să fie mai tare ca Valentine’s Day. Asta fiindcă zone umede întâlnim mai mereu, dacă partenera este încântată de cum prestăm…

 


SEX CU TATA

19 februarie 2007
În autobuz, alaltăieri. Discuţie pe mobil. Tipa e roşcată, drăguţă, sexy.
-Auzi, fată, ăla de la club…îmi face ochi dulci…
………………..
-Da, fată, instalatoru!
………………
-Păi ştiu că-i moş…Şi? Ce să fac, fată?
……………..
-E, şi ce fată, nu s-au mai văzut d-astea?
………………
-Cum adică să fac sex cu taică-miu?

NO COMMENT JJJJ

 

 


Instalatorul Picoiu

14 februarie 2007
Mi s-a stricat a „n”-şpea oară ţeava de sub chiuveta din baie. Greu am făcut rost de numărul instalatorului, că nu prea găseşti când ai nevoie: domnu’ Picoiu, aşa se numeşte. Mi s-a părut tare faza. Când mi l-a recomandat, vecină-miu Costică a zis că-i tip serios şi de încredere. Şi profesionist .
Am vorbit la telefon şi a zis că vine luni la 5. La 5.10 sună soneria. În uşă, un bătrânel simpatic cu o geantă imensă pe umăr:
-Vă salut, din partea lu’ Costică viu…Ia spuneţi-mi care vă sunt condoleanţele…
În rest…bun profesionist. Vreţi şi voi numărul lui?

 


Să ne târâm bine!

14 februarie 2007
Cei care mergeţi mai des cu mijloacele transport în comun, ştiţi că sunt dese situaţiile când în autobuze se „iscă” discuţii din nimic, între persoane care acum se văd  pentru prima dată. Fază petrecută ieri la amiază, la Gară.
Autobuzul opreşte în staţie. Urcă doi moşi, unul are bagaje, se vede că a venit acum cu trenul. Celălalt nu are nici un bagaj, cred că se plimbă de plictiseală. Se aşază unul în faţa celuilalt. Moşu cu bagajele are o şapcă d-aia cum aveau comandanţii de vase, de corăbii, de dracu să-l ia nu ştiu. Ceva care-mi aminteşte de „Toate pânzele sus”, ştiţi voi filmul, cred. Ei, atâta i-a trebuit celuilalt moş. I-a văzut şapca şi l-a agăţat instantaneu:
-Pe ce navă ai fost mata?
-Cum?
-Pe ce vas? Că văd că ai şapcă d-aia…de barosan. Ca Băsescu!
-N-am fost pe nici un vas!
-Că…Independenţa a plecat de sub nasul meu. Eram macaragiu în şantierul naval pe vremuri. Ce vremuri domle!
Moşul cu  bagajele rămâne în continuare reticent.
-Mda…
-Nu vezi şi matale cum trăim acum? Auzi ce tupeu pe capu’ lui: să trăiţi bine! Asta-i bine?, atacă moşul iscoditor. Şi continuă:
-Ar trebui să ne spună SĂ VĂ TÂRÂŢI BINE! Asta da!
Moşu cu bagajul se mai trezeşte:
-Toţi e bre, una cu pământu! Nici unii nici alţii n-a făcut nimic. Băsescu şi Văcăroiu ştie!   Unde-i flota, a? Unde e? Mata, ştii? Nu ştii vezi?
-Cât ai pensia?
-300 de lei.
-Mizerie! Şi ăştia nu mai ştiu cum să se îmbuibe, nenorociţii dracului!
-Bre, am trecut de Cimitir? Auleu, tre’ia să mă cobor acolo! Sănătate!
-Hai, să ne târâm bine…   

 


Despre JAVRE şi JIGODII

9 februarie 2007

La prima vedere sunt două cuvinte înrudite, care sună totuşi diferit. Înjurături. Poate mulţi aşa le consideră. Dar situaţia este mult mai complexă. Pot fi oameni. Pot fi câini. Sunt mai mulţi oameni care poartă cu ei, pe sub haine, o etichetă pe care scrie, pe lângă 30% poliester şi 70% bumbac …JAVRĂ.

Nu-i poţi ghici oricât de ultra-super psiholog ai fi. Dar ce este acest OM-CÂINE? Numim javre sau jigodii nişte câini care nu au nici o vină. Un câine nu este conştient că e javră, un om da. Jignim, oare, un patruped atunci când îi atribuim aşa un „nume”? Cu siguranţă că da. JIGODIA e o boală a câinelui care se manifestă, din păcate, la om. Se vede în caracter şi comportament. Să ne ferim? Uşor de zis, greu de făcut. Să acceptăm? Nu avem de ales.


O fătucă de maximum 16 ani ireal de bună

7 februarie 2007

O fătucă de maximum 16 ani ireal de bună, în autobuz. Maşina trece pe lângă o biserică, moment în care 40% dintre călători încep să-şi facă cruci. Multe cruci. Inclusiv fătuca. Un călător cu moacă de beţiv şi haine de cerşetor i-a numărat fetii crucile şi a intervenit:

 

-Domniţă, crucea nu se face pe stradă, crucea se face în biserică, da? Pe stradă sunt ispite, sunt lucruri necurate!

-Şi?, zice aia.

-Şi du-te-n biserică dacă vrei să-ţi faci cruce!

S-a iscat un scandal din nimic. Autobuziştii s-au impărţit în două tabere: unii cu fătuca, alţii cu amărâtul filosof. S-a trecut la politică şi impozite. Eu am coborât la prima şi nu mai ştiu ce s-a întâmplat. Atenţie! NU vă băgaţi singuri în seamă prin autobuze…

 

 


O coardă din cartier care sare

6 februarie 2007

Pe trotuar , lângă sala  de fitness, doi jmecheri din  cartier, comentează ceea ce se poate zări printre jaluzele :

-Bă Frunză,  ce e aia? Una care sare coarda ?

-Nu. O coardă care sare.

 


Două femei simple, staţia de tramvai:

6 februarie 2007

-Făi fată, mă duc ieri la Angela , Ştii că –i vânzătoare la alimentara aia din colţu blocului. Fă, proastă e aia, auzi. Îşi făcea casa şi zice, şase ori patru, douăşapte. Nu-i-am zis nimic. M-am uitat aşa la ea…Cât de proastă e!

-Da ce-ai dragă cu ea, las-o aşa cum e.

-Păi nu fată, n-am nimic cu ea da’ e nişte chestii d-astea care, nu ştiu…e chestii pe care le faci la şcoala primară. 

 


Discuţie tataie – puşti de liceu, autobuz, după ore:

5 februarie 2007

Tataia: Mă, nu ţi-e aşa puţin ruşine? Te crezi la stadion? Nu poţi vorbi mai încet?

Puştiu: Ce-ai tataie, nu-ţi mai ajunge aeru’?

Tataia: Nesimţitule! Aşa să-i vorbeşti lu’ tactu, ai înţeles? Ţi-aş putea fi bunic ! Am de 5 ori vârsta ta, măgarule!

Puştiu: Aşa şi?_Vrei o diplomă sau ce?

Tataia a cedat primul. A coborât bolborosind ceva.

 

 

 

 


AbramburiX – realităţi imposibile, ep.1

5 februarie 2007

Autobuzul cibernetic opreşte brusc în faţa Pieţii Centrale din oraş. Abramburix este o aşezare cu cel mult 5000 de suflete, un oraş dezvoltat printr-un amestec neînţeles de caractere şi comportamente. Toate autobuzele sunt negre. Şoferul, plictisit, îşi sprijină mâinile pe volanul alb, acoperit cu foi de varză roşie. Costumul gri şi şapca favorită a lui V.I. Lenin, îl fac să pară din altă lume. Ion Iliescu se angajase la Compania de transport Abratrans, în urmă cu peste 20 de ani. Avea experienţă, iar călătorii îl apreciau ca pe unul de-al lor. Ştia să se facă plăcut, deşi îşi ieşea cam uşor din sărite, fiind de pomină cearta de acum vreo 2 ani între el şi şeful Centralei Nucleare, Marcel Pavel , un tip orgolios şi cam plin de fiţe dar bun profesionist. Şoferul Iliescu, nu avea prieteni. Obişnuia să spună că are mai multe cunoştiinţe. Şoţia lui, fosta asistentă medicală în sanatoriul de boli infecţioase, Alina Mungiu , nu putuse să aibă copii şi asta îl necăjea de-o viaţă.

Nici un tratament, nici o soluţie, nu putuseră să aducă pruncul mult aşteptat în familia celor doi. Într-o zi, însă, ceva avea să se întâmple. 

 


Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro